previous arrow
next arrow
Slider

MUSASHI

În anul 2016, Fundaţia Culturală Art Promo a decis organizarea unei expoziţii de artă japoneză selectată din colecţii româneşti.

În acest scop, am cercetat o mulţime de obiecte, formând în sine o uriaşă colecţie heteroclită. Între miile de obiecte care ne-au trecut prin mână, am descoperit cel puţin 15 obiecte foarte interesante: stampe, picturi, mobilier, obiecte decorative din lemn şi bronz din perioada Edo.

Între acestea ne-a atras atenţia în mod deosebit o sculptură în lemn. Cercetările proprii, apoi expertiza de specialitate primită, ne-au condus către concluzia că această sculptură se constituie  într-o descoperire importantă privind istoria artei japoneze.

Sculptura reprezintă un bărbat desculț, îmbrăcat într-o simplă hakama.Piesa este degradată. Îi lipsesc un picior, ochii, părţi ale degetelor, nasul şi armele sau uneltele sale.Este făcută din blocuri din lemn unite şi este acoperită cu un strat subţire din gips colorat, acum deteriorat. Îmbinarea se vede cel mai bine în zona capului şi, de asemenea, pe imaginea sa radiografică.Prin datarea cu Carbon 14 a lemnului s-a estimat că lemnul datează din perioada secolelor 16-17.Culorile constau din compuşi minerali care erau obişnuiţi la începutul perioadei Edo.

Statuia este o reprezentare realistă a unui personaj, care este implicat într-un act de efort maxim, cu elemente anatomice şi psihologice foarte clare.

Proporţiile, realismul, detaliile impecabile dau certitudinea că lucrarea aparţine unui sculptor experimentat. În mod cert, un artist japonez, căci sculptura este făcută în stilul „yosegi–zukuri”, care a devenit uzual din timpul perioadei Kamakura.

Detaliile vestimentare sunt uşor de recunoscut, fiind îmbrăcat simplu şi impecabil  într-o hakama neagră. Sunt vizibile faldurile fluide, prezențe ubicue în sculptura japoneză.

Un important detaliu: poartă un cordon, tasuki, în jurul umerilor, care are un nod la spate. Samuraii îl foloseau pentru a-şi suspenda mânecile în timpul luptei. Nodul ar fi putut de asemenea să fie întrebuinţat în timpul deplasărilor, caz în care figura reprezintă un ronin.

Capul personajului este înfăşurat cu o hachimachi (tenugui). Faţa sa arată determinare şi forţă. Ies în relief fruntea calmă şi sprâncenele tensionate. Forma gurii inspiră încredere şi autoritate. Ridurile de lângă ochiul stâng dovedesc o experienţă matură.Tensiunea se citeşte cel mai bine pe laba piciorului drept, sprijinit pe călcâi, cu degetele libere.

Sculptura trebuie să fi avut un model. Şi totuşi nu e cazul unui personaj religios, mitologic sau politic. Nici a unui orăşean, artist, meseriaş sau samurai din acea perioadă, pentru că toţi aceştia erau reprezentaţi meditând aşezați. În acelaşi timp, ea pare a reprezenta un personaj identificabil şi bine cunoscut la acea vreme, într-o poziţie viguroasă care trebuie să-i fi fost caracteristică.

„Pare să nu fi fost făcută ca obiect de cult, ci probabil ca o figurină dintr-o anumită scenă destinată a decora carul alegoric sau palanchinul unui festival.” – e de părere Mr. Asanuma Takeshi, Senior Curator of Sculpture al Kyoto National Museum.

„Nu pare o figură formală aşa cum sunt cele care reprezintă figuri generice. Faptul că personajul este reprezentat scurt şi gras ţine de stil şi nu de ceea ce înţelegem azi prin realism. Intrăîn economia materialului să nu fie brațe şi picioare lungi pentru că ar fi friabile.” ne scrie Matei Şerban, un renumit artist român.

Personajul pare a fi un luptător care foloseşte două arme în acelaşi timp. Mâna dreaptă este mobilă, ţinând o katana sau un bokken, care acum lipseşte, într-o manieră extrem de dificilă, dar verificată şi specializată. Mâna stângă este de asemenea tensionată şi arată de parcă ar ţine o a doua sabie mai scurtă.

Primul care a folosit această poziţie de luptă deosebită, de o manieră coerentă şi ca stil personal, a fost faimosul Myamoto Musashi. A murit în 1645, după o viaţă de peste 60 de ani,lăsând în urma sa vestita scriere „Cartea celor cinci cercuri”. În două capitole din această carte el descrie poziţia corpului în luptă şi, cu adevărat, sculptura pare o reprezentare 3D a descrierii sale.

„Capul personajului este înfăşurat cu o hachimaki şi poartă un cordon în jurul umerilor care să-i ţină ridicate mânecile şi arată ca Myamoto Musashi…” scrie Mr. Asanuma Takeshi. Aproape totul se potriveşte: stilul de luptă cu folosirea permanentă a două săbii, poate cu mai mulţi adversari deodată, controlul perfect al mişcării şi poziţiei, respectând Calea descrisă în „Cartea celor cinci cercuri”.

Echilibrul, fizicul, profilul muşchilor, chiar respiraţia adâncă profilează un maestru al luptelor. Poziţia extrem de răsucită a încheieturii mâinii drepte şi faptul că el ţine acelaşi braţ perfect drept sunt indicii ale stilului de luptă Kenjutsu.În plus, această poziţie a braţelor a fost una dintre favoritele lui Miyamoto, pentru că îi permitea să disimuleze lungimea reală a sabiei sale. Luptele câştigate de către Miyamoto erau faimoase şi pentru că el folosea săbii sau beţe (bokken) mai lungi decât cele normale ale timpului.

Chiar şi autoportretele lui Musashi şi chipul sculpturii sunt asemenea: obrajii, nasul, fruntea, urechile caracteristice, mai ales ochii neobişnuit de mari. „Culoarea închisă a pielii şi absenţa părului pot fi explicate prin eczema contactată în tinereţea sa” ne sugerează medicul elveţian Joana Keill. 

Sculptura pare a surprinde măiestria lui Miyamoto Musashi în exercitarea artei sale de luptă. A fost ea realizată de un sculptor cu talent sau este chiar un autoportret?

Pe de altă parte, Mr. Miyakawa Teiichi, deputy chief curator al Kyoto National Museum, presupune că statuia l-ar putea reprezenta pe faimosul călugăr războinic budist (sohei) Musashi Benkei.

Trăind în secolul al 12-lea, călugărul a devenit o legendă pentru loialitatea şi onoarea, dar şi pentru înălţimea şi puterea sa. „În conformitate cu legenda, Benkei a tras enormul clopot din bronz al Miidera de la acel templu până sus pe muntele Hiei. Este posibil ca această sculptură să-l prezinte pe Benkei în acea scenă”. Unele dintre stampele Edo îl prezintă pe acesta în aceeaşi poziţie cu cea a sculpturii.

Astfel, el a tras clopotul de 3 tone pe înălţimi. Aproape de vârful muntelui, înfuriat de dangătele clopotului („eeno, eeno” – care în japoneză înseamnă „du-mă înapoi”), Benkei ar fi lăsat clopotul să se rostogolească la vale. Zgârieturile vizibile şi astăzi pe clopot, care s-a păstrat, sunt asociate cu acel episod.

Mâna stângă a sculpturii este mobilă. Prin urmare, ea ar fi putut să fie folosită pentru a trage un clopot (care acum lipseşte) astfel încât să sugereze faimoasa poveste. Există de asemenea alte similarităţi: unele faciale, puterea evidentă, îmbrăcămintea, corporalitatea. Dar există şi neconcordanţe: în mod normal, un călugăr poartă o glugă albă, reprezentările sale în stampe diferă considerabil, respectând convenţiile şi nu există, ca în cazul lui Miyamoto, niciun model figurativ original.

Oricum ar fi, prin elementele sale excepţionale, această lucrare este una dintre cele mai copleşitoare şi surprinzătoare sculpturi japoneze.

 „Fie este Miyamoto Musashi sau Musashi Benkei, această sculptură are un stil neobişnuit, din care nu s-au păstrat decât puţine exemplare. Această iconografie specială este, după câte ştiu eu, practic necunoscută în sculptura japoneză…. Aceasta este prima sculptură de acest tip pe care o văd…” (Mr Asanuma Takeshi)